Scrisoare catre Ioana
Vorbesc cu tine, copilul meu, pentru ca stiu ca esti aici, pentru ca stiu ca ma auzi si pentru ca te simt in inima, gandul si trupul meu. Suntem impreuna, legate prin fire misterioase, care se manifesta acum, aici si mereu.
Te iubesc asa cum te-am primit ca dar de mult, de o viata sau de nenumarate vieti. Te-am imbratisat, te-am simtit in inima mea, in rasuflarea mea, in bataile inimii, in pasii pe care i-am facut impreuna,in ganduri si sperante. Ti-am tinut manuta mica in mainile mele, cuprinzandu-te si contopindu-ma cu tine.
Acum e la fel si asa va fi intotdeauna. Tu nu ai plecat, doar te-ai rasfirat. Asa cum copacului ii cresc radacinile, rasfirandu-se in toate directiile, asa te-ai rasfirat tu in locuri si timpuri pe care nu le stiu. Stiu doar ca te simt in tot ce ma inconjoara, vazute si nevazute,cu simtul acela care a stat rabdator intr-un loc tainic, tacut si adanc. Fereastra catre acel loc tainic se deschide acum si vechea legatura ancestrala imi apare nu stiu de unde si cum.
Esti aici, acum, te vad cu ochii mintii la fel de frumoasa, iubitoare, devotata, buna, ca si inainte. Dar acum stiu cu adevarat cat de draga imi esti, cat de frumos iti este sufletul pe care l-am redescoperit atunci in Tahoe-ul tau drag. Atunci te-am vazut libera, curajoasa, aproape de pamant si de cer, aproape de destin si de creatie. Ca un inger care zboara incotro vrea, cand vrea si cum vrea. Muntii inalti, zapada imaculata, aproape de cer, de fapt intre Cer si Pamant-acolo era locul tau, la limita dintre real si ireal. Atunci am realizat cat esti de minunata, de deosebita, spirit liber, pregatita de zbor.
Si ai zburat. Ai zburat catre alte lumi, catre alte taramuri, pentru ca lumea era prea mica pentru tine. Acum stiu ca esti peste tot. Te simt in cerul albastru, in apa lacului, in fosnitul frunzelor, in aerul pe care il respir, in zborul si cantecul pasarilor, in pamantul pe care calc. Esti cu mine si in mine tot timpul. Esti una cu mine si eu sunt una cu tine.
Ioana, I love you.
Mama